Acneea
December 4th, 2010Acneea – prevenire şi îngrijire
Acneea este una din problemele pielii cele mai frecvente cu care se confruntă institutele de înfrumuseţare. Clienţii cu acnee şi mai ales tânăra generaţie cu această problemă trec printr-un adevărat calvar personal şi în general au aşteptări foarte mari de la un tratament cosmetic.
Acneea este o boală a foliculilor glandelor sebacee (în latină cuvântul folicul înseamnă tub) care conduc la canalul firului de păr. Sebumul care este produs de glandele sebacee îngraşă pielea şi firele de păr, formând o peliculă alunecoasă şi închide canalul firului de păr faţă de exterior. Chiar lângă zona unde firul de păr creşte, la suprafaţa stratului cornos este mai delicat şi are o uşoară formă de coş. Astfel sebumul eliberat transportă toate celulele stratului cornos care s-au desprins la suprafaţă.
Sebumul conţine printre altele:
- Trigliceride (uleiuri) cca. 41%
- Ceară ester cca. 25%
- Acizi graşi cca. 16%
- Squalene cca. 12%
- Digliceride cca. 2%
- Colesterol ester cca. 2%
- Colesterol cca.1-2%
Curgerea de sebum este controlată de hormoni ca şi testosteronul a cărui cantitate creşte specific în perioada pubertăţii. În cazul în care formarea de celule cornoase este crescută (hiperkeratoză) curgerea sebumului de la glandele sebacee spre exterior va fi congestionată sau blocată total. Foliculii glandelor sebacee se lărgesc şi se umplu cu un amestec de sebum şi reziduri de celule ale stratului cornos ceea ce duce la formarea binecunoscutelor puncte negre sau puncte albe. Leziunile glandelor sebacee vor duce la apariţia de iritaţii ale pielii. Un astfel de mediu este ideal pentru bacterii anaerobe ca de exemplu propionbacterium acnee (P. acnes).
Substanţe comedogenice
P acnes produce o serie de acizi graşi cu efecte comedogenice. Alte substanţe adiţionale care cauzează acnee sunt uleiurile minerale, tar, hidrocarburi clorinate, medicamente şi substanţe cosmetice. Elementele ce îngraşă ocupă prima poziţie pe lista produselor cosmetice ca de exemplu lanolină, alcool cetil, acizi graşi saturaţi şi esterii lor care însă reacţionează cu pielea numai când aceasta este umedă şi uleioasă. În cazul pielii sensibile alcoolii etoxilaţi şi glicolii polietilenici (PEG) joacă un rol important deoarece ambii sunt folosiţi ca emulsificatori şi solubilizatori. Sub acţiunea razelor ultraviolete şi a oxigenului atmosferic aceştia dezvoltă peroxizi care la rândul lor vor genera radicali agresivi cauzând astfel aşa numita acnee Majorca. Cum aceste substanţe sunt folosite pe scară largă, cosmeticienii sunt sfătuiţi să studieze cu atenţie declaraţia INCI. Chiar şi astăzi produsele de protejare faţă de razele soarelui conţin încă aceste substanţe. Alcoolii etoxilaţi pot fi recunoscuţi cu uşurinţă în declaraţia INCI ca de exemplu: ceteareth-10.
Acneea poate deasemenea să fie generată de purtarea hainelor foarte strâmte deoarece acestea creează un mediu umed şi uleios.
Influeţa hormonilor
Există forme variate de acnee şi deasemenea există şi termeni variaţi. Frecvent, acestea depind de nivelul curent al hormonilor şi pot apărea înainte de menstruaţie, în timpul ovulaţiei sau dupa naştere. După Gollnick (1993) există patru factori majori în apariţia acneei:
- foliculii hiperkeratozici
- hiperplazia glandelor sebacee
- hipercolonizarea microbiană
- inflamaţia şi reacţia imună
Mai mult, materialul genetic, influenţele date de mediu şi psihicul au deasemenea un rol important. Natural, formarea de comedoame este crescută în zonele cu o densitate a glandelor sebacee mai mare ca de exemplu, zona feţei, a decolteului, spatele şi umerii. Boala poate dezvolta simptome mai mici sau mai mari iar OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) a realizat o listă cu 10 grade diferite de acnee. Hiperplazia glandelor sebacee poate duce chiar la dezvoltarea pielii îmbătrânite cu noduli izolaţi de culoare gălbuie, ce se pot găsi cel mai adesea pe fruntea şi obrajii persoanelor cu ten gras. În general frecvenţa cazurilor de acnee scade după 30 de ani cu excepţia unui anumit grup de femei cu tendinţa de dezvoltare a acestei maladii în această perioadă a vieţii. În aceste cazuri se presupune ca acneea se datorează influenţelor hormonale.
Acidul Linoleic şi nutriţia
Acneea vulgară care este cea mai comună formă de acnee, de gradul 1 şi 2 raspunde foarte bine la administrarea de produse ce conţin acid linoleic, produse prescrise de dermatologi şi care sunt deasemenea folosite şi în institutele de înfrumuseţare ca măsură de prevenire. Preparatele cu acid linoleic ce conţin pe langă acesta simultan şi un carrier au o eficacitate mai mare. O sursă foarte interesantă de acid linoleic pentru îngrijirea pielii îl au liposomii şi nanoparticulele, structuri asemănătoare celulelor, care sunt vizibile doar la microscopul electronic. Substanţa de bază a lipozomilor este fosfatidilcolina (declaraţia INCI: lecitină). Nanoparticulele au în plus o proprietate foarte folositoare: sunt capabile sa stocheze şi să transporte substanţe sensibile ca de exemplu vitamina A care are rol în prevenirea acneei. Studiile clinice au arătat că liposomii concentraţi fară nici un agent activ adiţional reduce numărul de comedoame cu mai mult de 60% şi eflorescenţa cu mai mult de 70% într-o perioadă de 28 de zile. Dacă acidul linoleic esenţial provenit din nutriţie are deasemenea un efect pozitiv, nu s-a putut dovedi încă deoarece este metabolizat diferit în piele. Studii izolate au arătat cum consumul de grăsimi animale şi ciocolată, produse ce conţin grăsimi hidrogenate susţin dezvoltarea acneei. Studiile mai extinse însă nu permit o generalizare aici. Însă un lucru este sigur, acela că o dată cu reducerea de calorii la indivizii supraponderali poate duce deasemenea la reducerea producţiei de sebum şi de hormoni androgeni ceea ce va conduce la o îmbunătăţire generală a simptomelor.
Treatment dermatologic
Conform factorilor ce cauzează acneea, tratamentul dermatologic foloseşte agenţi activi care mai presus de toate au proprietăţi de:
- lichefiere a sebumului
- supresivi ai sebumului
- de împiedicare a keratozei
- anti-microbieni
- anti-inflamatori
- imuno-supresive şi
- regeneratoare
Frecvent agenţii activi au efecte simultane. Fosfatidilcolinele menţionate mai sus ce sunt bogate în acid linoleic şi ce pot fi deasemenea folosite în produsele cosmetice au efecte de lichefiere a sebumului, prevenire a keratozei, suprimare uşoară a producţiei de sebum şi de regenerare. Mai mulţi autori au descris chiar efecte antibacteriene în legătură cu P. acnes. În practica dermatologică în special produsele cu vitamina A sau alte retinoide se aplică pentru tratarea hiperkeratozei. Acidul azelaic influenţează deasemenea procesul de cornificare în timp ce acidul salicilic are efecte keratolitice. Antibioticele aplicate local ca şi eritromicina sau tetraciclina de exemplu sunt folosite în cazul inflamaţiilor şi impiedică deasemenea creşterea de P. acnes. Peroxidul de benzoil are deasemenea rol de substanţă anti-bacteriană.
Un tratament hormonal pentru femei, cu progesteron cauzează suprimarea producţiei de sebum. Este recomandabil sa fie privită cu atenţie compoziţia cremelor de bază şi a produselor cosmetice folosite pentru a evita efectele contraproductive. În special emulsificatorii şi substanţele lipidice pot împiedica procesul de vindecare. Din ce în ce mai mult principiile DMS sunt aplicate în produsele dermatologice şi în preparatele individuale făcute în farmacii deoarece compoziţia acestora şi structura sunt similare pielii (DMS = Derma Membrane Structure). O serie de agenţi activi farmaceutici sunt deasemenea aplicaţi sistematic. O curăţare cu grijă a focarelor de acnee trebuie să acompanieze tratamentul. Peelingurile pot fi deasemenea de mare ajutor în această privinţă deoarece acestea facilitează deschiderea foliculilor. Un masaj uşor în combinţie cu un peeling ajută la decongestionarea glandelor sebacee. Însă numai personalul cu experienţă şi foarte bine pregătit ar trebui să scoată manual comedoamele prin aplicarea de uşoară presiune. Condiţile de igienă optimă şi o curăţare competentă sunt foarte importante. Tratamentul individualizat însă depinde de simptomele specifice ale acneei. O cooperare stânsă între dermatolog şi cosmetician este de obicei indinspensabilă pentru a avea cele mai bune rezultate.
Tratamentul cosmetic
În institutele de înfrumuseţare tratamentul acneei începe laVapozon (aburi fierbinţi) ce cauzează dilatarea porilor astfel că urmatoarea etapă de terapie manuală(extracţie) se poate desfăşura foarte uşor. Majoritatea dispozitivelor Vapozon oferă posibilitatea cosmeticianului să lucreze cu uleiuri esenţiale ca şi levănţica sau alte uleiuri ce au efect de calmare şi de generare a stării de bine. Deoarece starea mentală joacă deasemenea un rol important în problemele pielii, o atmosferă relaxantă poate fi de mare ajutor. Pentru formele de acnee ca şi acneea cu comedoame care nu va dezvolta inflamaţii majore şi pustule, un peeling uşor este recomandabil după tratamentul la Vapozon, lucru care va avea o influenţă preventivă în formarea de noi comedoame dacă este aplicat cu regularitate. Este recomandabil să se aleagă produse pentru peeling care au deja efecte de îngrijire a pielii şi în acelaşi timp nu conţin substanţe comedogence, uleiuri minerale sau emulsificatori.
Cicatricele minore acneice şi tulburările majore de cornificare pot fi tratate prin aplicarea de mijloace de dermoabraziune electrice. În practica dermatologică cicatricele permanente pot fi abordate prin tehnici de dermoabraziune, kriopeeling sau tehnici injectabile (cicatricele în formă de coş). Peelingurile mecanice şi masajul ar trebui evitate în cazul manifestărilor inflamatorii ca şi acneea papulopustuloasă pentru a evita o suprainfectare adiţională. În loc de masaj este recomandabil să se aplice drenajul limfatic manual. O mască anti-inflamatorie cu efect de calmare va completa tratamentul acneei în institutele de înfrumuseţare. Sistemul de produse modular oferă o varietate de posibilităţi pentru adaptarea individuală la diferitele forme de acnee. Agenţii activi concentraţi se pot combina cu creme de bază ce sunt adaptate conţinutului de sebum al pielii. Agenţii activi concentraţi ca şi D-pantenolul, aloe vera şi acidul hialuronic calmează pielea şi reduc roşeaţa pielii ce rezultă în urma tratamentului.
În cazul tulburărilor majore de cornificare, milia şi cicatrici se recomandă o combinaţie de crema de bază DMS cu cu conţinut scăzut de lipide, vitamina A nanoparticule şi liposomi concentrat. Măştile de argilă se pot folosi deasemenea în cazul seboreei oleosa. În contrast cu crema de bază această mască se va îndepărta complet după aproximativ 20 de minute. În cazul diagnosticării cu orice fel de inflamaţie, masca nu trebuie lăsată să se usuce. În acest caz, masca trebuie să fie acoperită cu comprese umede. Pentru tratamentul acneei tarda ce se poate dezvolta în jurul vârstei de 30 de ani (vezi mai sus) şi care este foate persistentă şi provoacă o suprafaţă a pielii cu scuame şi tensiune superficială, măştile şi loţiunile ce conţin nanoparticule s-au dovedit de mare succes. Nanoparticulele ce conţin fosfatidilcoline naturale şi combinate cu acid linoleic compensează deficienţele ce sunt caracteristice pentru acest tip de acnee. Faţă de liposomi, nanoparticulele conţin deasemenea cantităţi mai mari de substanţe lipidice, o caracteristică ce se potriveşte de minune nevoilor pielii de peste 30 de ani. Este esenţial să se evite uleiurile minerale deoarece acestea pot avea proprietăţi comedogenice pe lângă efectele lor ocluzive.
Recomandări adiţionale
Când se curăţă, pielea afectată de acnee ar trebui luat în vedere ( în special pentru aplicarea de acasă) ca trebuie folosiţi agenţi de curăţare fară substanţe de re-îngrăşare deoarece acestea pot avea efecte contraproductive. Pe lângă gelurile de curăţare şi loţiunile liposomale s-au dovedit de succes deoarece acestea transportă acidul linoleic în piele având efectele enumerate mai sus. Trebuie adăugat faptul că fosfatidilcolinele din liposomi au influenţe pozitive şi asupra cicatricelor, cicatricele existente se înmoaie considerabil. Uscarea suprafeţii pielii datoriă tratamentului dermatologic cu peroxid benzoil sau retinoide poate fi evitată prin folosirea unei creme DMS uşoare.